POLIȚIA DE FRONTIERĂ va face pază doar VIRTUAL

Imagine WhatsApp 2024 08 05 la 22.11.12 69594d93

POLIȚIA DE FRONTIERĂ va face pază doar VIRTUAL

75 / 100

POLIȚIA DE FRONTIERĂ va face pază doar VIRTUAL

 

De luna viitoare se pare că Poliția de Frontieră a intrat în economii pentru campania electorală ce urmează, se pare că nu vor mai fi bani de combustibil, iar bani la reparații capitolul II nu au mai alocat de mult, mașinile sunt fără ITP valabil și nu sunt bani de reparat anvelopele.

 

Probabil că dacă vei întreba actuala conducere a I.G.P.F. care este nivelul Poliției de Frontieră Română și cum este văzută această instituție peste hotare, vei fi mândru că ești român. Vei crede că toate statele Uniunii Europene au renunțat la a avea o Poliție de Frontieră pentru că nu se pot ridica la nivelul instituției noastre.

Nu cunoaștem motivul pentru care, la începutul anului, conducerea I.G.P.F. a susținut faptul că față de anul trecut, Poliția de Frontieră va avea alocat un buget de șapte ori mai mare. Să își fi permis Ministerul de Interne a face asemenea promisiuni pentru că Poliția de Frontieră este condusă de un chestor împuternicit pe funcție sau pentru că este mai puțin experimentat?

Dacă am privi lucrurile dintr-un anumit punct de vedere, probabil, chiar este Poliția de Frontieră un etalon în Uniunea Europeană…

Care polițist dintr-un stat al Uniunii ar putea să lucreze ca polițistul de frontieră român? Să accepte și să și execute în totalitate misiunea cu niște autoturisme…de fapt cu niște „sicrie pe roti” …care în orice moment pot să devină sicrie pentru acei polițiști. Poate vei crede că exagerăm, dar cum poți să consideri un autovehicul care are anvelopele atât de uzate încât sunt mai fine decât palmile unora dintre polițiști, care sunt pline de rugină, care troncăne din toate șuruburile și care îți amintesc de Crăciun când le vezi bordul plin de martori aprinși? Și ce e culmea, polițistului român i se cere ca aceste autoturisme speciale să iasă în stradă curate, fără ca să li se ofere vreun material pentru spălat; cel mult un furtun prin care trece apă cu o duritate ridicată.

Știi care e secretul? Polițistul de frontieră din România e isteț (se vede rezultatul pregătirii lunare). Ca să nu se facă de râs (el, nu instituția pe care o reprezintă), adună cu colegii lui toate pet-urile pe care le folosesc într-o tură serviciu într-un sac, și când sunt adunate vreo 50-100 de pet-uri merge cu ele la aparatul de reciclat iar cu bonul primit, cumpără cele necesare pentru întreținerea estetică a auto-specialelor cu care își execută misiunea.

Acum are parte de o nouă provocare: ȚINUTA.

Oare ce soluții vor găsi la toate aceste noi articole de ținută care lasă foarte mult de dorit? Cum vor rezolva problema decolorării acestora (nici nu trebuie spălate, doar să le manipulezi o zi întreagă e suficient, culoare materialului se ia pe mâini, imprimeurile se dezlipesc după câteva purtări și fără spălare, materialele sunt identice cu cele care pot fi achiziționate la un preț de 30-40 lei de pe Temu, Aliexpress, Shein etc.?

 

Probabil aceste firme nu au personal angajat care să se ocupe de controlul calității (CTC) sau dacă au, or fi încurcat cutiile cu articolele bune cu cele care conțin articolele care nu au trecut de controlul calității și au trimis în țară ceea ce nu-și dorea nimeni.

Vine iarna, probabil până la venirea zăpezii polițistul de frontieră va avea toată ținuta, mai puțin încălțămintea, pe care sigur nu o va primi până în primăvară. Cum se va echipa, și cu ce echipament? Ținuta veche, e veche, și nici nu se mai produce. Pe cea nouă nu are voie s-o poarte pentru că nu ar fi echipat complet (lipsă încălțăminte). Conform legislației în vigoare și a regulamentelor interne, dacă poartă articole vestimentare sau încălțăminte care nu face parte din echiparea polițistului, va fi cercetat… deși pe platformele de socializare Poliția de Frontieră Română a postat fotografii cu șefi echipați incomplet.

Off, săracul polițist de frontieră român, cum „trage” el pentru pălăria aceasta (logistica) care este vizibil prea mare pentru toți cei care și-au dorit sau își doresc s-o poarte la nivel înalt. O fi din cauza proverbului românesc care spune că cine împarte, parte își face? Nu prea credem. Au apus demult acele vremuri.

În concluzie Poliția de Frontieră Română, din punctul de vedere prezentat mai sus, prin „tălpașii” ei, chiar poate fi un etalon în Uniunea Europeană.

P.S. (mesaj pentru polițistul român) Se anunță o iarnă fără combustibil. Din vara aceasta ai autoturism de serviciu și mai special: are GPS. Ce vei face? Pregătește-ți sania cât încă mai e vară.

Sindicatul National al Polițiștilor de Frontieră e pregătit, cu poze, imagini, filme , declarații si alte probe, ce vor fi prezentate în momentul în care vor ajunge comisiile de evaluare Schengen în Romania, suntem convinși că Poliția de Frontieră va proceda ca de obicei, exact ce au învățat pe timpul comunismului, o sa mute cele câteva echipamente bune pe care le au peste tot prin fața comisiei, pentru a arăta cât de bine este dotată poliția de frontieră.

Încurajăm în continuare colegii să ne trimită poze și filmulețe cu sicriele pe roți ce sunt trimise în misiune, cât și cu ținuta deteriorată.

Dacă justiția din România ar fi independentă s-ar autosesiza în secunda doi, pentru că probe sunt, doar să nu vrei să le vezi, te împiedici de probe și de toți cei care astăzi mint protejând politicul, făcând astfel rău poporului roman, să nu mai fie în libertare.

Imagine WhatsApp 2024 07 21 la 06.44.15 2e68806d Imagine WhatsApp 2024 07 21 la 06.44.15 3b5a7e09 Imagine WhatsApp 2024 07 21 la 06.44.15 33b5d842 Imagine WhatsApp 2024 07 21 la 06.44.15 170bc64c Imagine WhatsApp 2024 07 21 la 06.44.15 a0a7d914 Imagine WhatsApp 2024 08 05 la 22.11.12 69594d93 Imagine WhatsApp 2024 09 12 la 09.17.58 6e93c5cd

Imagine WhatsApp 2024 09 12 la 10.07.38 167aeb26Imagine WhatsApp 2024 09 12 la 09.25.18 5292b3f0

75 / 100