Șobolanul găunos de frontieră

Șobolanul găunos de frontieră
Astăzi începem un serial despre fauna care s-a pripășit de la o vreme prin pădurile de frontieră ale patriei. Și cum am putea să începem decât cu primul animăluț dornic de afirmare cu orice preț.

Deci să începem cu un șobolan.
De ce i se zice așa?
Pentru că e lipsit de păr, are o privire vicleană și lașă, poartă haine șobolănești de culoare maro, ronțăie pe ascuns în pădure, căutând permanent să se cațere pe funcții.
Și cum ar putea-o face?
Dând în gât la mâța DNA colegii de ronțăit șpagă (sifonar consacrat în mișcări rapide) ori mințind grosolan ca un moșuleț mincinos de pe coastele deluroase ale Hușilor la cules via.

Ce-ar mai fi de spus?
Ca orice ființă biologică cu nevoia primară de ”a avea” și de ”a consuma”, și-a procurat două culcușuri (probabil din resturile de ronțăit rămase de la Albița când și-a turnat colegii). Și ca să își mențină reputația de șobolan, a încercat să zgîrie cu lăbuțele și în brânza statului ca să i se mai dea bani de încă un culcuș (cu paie, puf și resturi de mâncare).
A ! încă ceva! Șobolanul și-a prins de lăbuțe o pantalama cu care lunar păcălește padurea de la frontieră să îi dea ceva pomană sumă fixă pentru că e doctor în taiat felii de aer.
Că doar atât se pricepe: să facă nimic, să spună minciuni și să ronțăie…

În episodul următor vom descrie musca verde de rahat 😊

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Sari la bara de unelte