SNPF solicită anularea concursului de trecere a agentilor în corpul ofițerilor!!!

 

Comisia de redactare a subiectelor s-a dat în stambă cu subiectele de la concurs. Pe langă faptul că s-a mers pe răspuns multiplu la întrebări, au mai formulat şi întrebări greşite sau variante incomplete în chestionarul cu întrebări. Am dori ca toți cei din comisia de redactare sa fie examinaţi printr-un test asemănător să vedem câți ar lua minim nota 7. Timpul scurt avut la dispoziție pentru aprofundarea unei bibliografii vaste, ambiguitatea şi neclaritatea întrebărilor sau variantelor de răspuns, precum şi faptul că aceste întrebări nu au avut nici o legătură cu evidențierea unor aptitudini legate de logică, esențiale spunem noi unor viitori ofițeri, ne fac să credem că a fost doar o bătaie de joc la adresa colegilor agenți. A fost doar un concurs bazat pe criterii de toceală şi atât.

Nu vrem să denigrăm reuşita colegilor care au luat peste nota 7. Ştim ca au depus un efort imens de a învăța şi memora atât de mult material de studiu. Îi felicităm şi ştim că probabil s-au pregătit cu mult timp înainte de a se scoate posturile la concurs. Dar nici nu putem să acceptam că din toți candidaţii nu au reuşit să se ocupe decât 50% din posturi. Ştim ce vor afirma, mulți şefi vor acuza „agenții sunt slab pregătiți”. Această afirmație nu este adevărată. Un bun polițist de frontieră şi mai ales un bun ofițer trebuie să dețină pe langă o bună capacitate de memorare (toceală în cazul concursului nostru) şi alte calități pe care acest concurs nu le-a evaluat deloc. Aşa se ajunge că avem teoreticieni cu duiumul dar profesionişti compleți și desăvârșiţi foarte puțini. Nu ne putem imagina ce au gândit cei care au făcut subiectele, cu foile în față. Se pare că a fost şi pentru ei un concurs. Hai să le arătăm ăstora că nu ştiu nimic. E singura explicație pentru modalitatea de întocmire a subiectelor.

Haideți să punem şi episodul cu foile de răspuns. Ei nu au fost în stare să facă 3 tabele cu 20 de linii, dar au făcut nişte subiecte „tari”(sîc!). Exact ce spuneam mai devreme,

pe lângă problemele de moralitate sunt şi problemele tehnice de întocmire a subiectelor. Sperăm că cei care le-au contestat vor demonstra erorile. Noi solicităm anularea acestui concurs din motive tehnice. Din cele 60 de întrebări redactate, peste 20 dintre acestea considerăm că au fost formulate greşit atât în conținutul întrebării cât şi în conținutul răspunsurilor. Dacă acest concurs se va anula vrem să se țină cont şi de remarcile legate de moraliatea enunțată mai sus și respectarea OMAI 140/2016 în care este specificat faptul că grilele de apreciere/corectare „să fie formulate clar precis și în strictă concordanță cu tematica și bibliografia afișată” și deasemenea „să aibă un grad de dificultate care să permită abordarea și soluționarea acestora”. Şi mai avem o dorință. Ca cei care au intocmit subiectele sa coboare în frontieră! Realitatea e alta decât în subiectele date (unele fanteziste) la concurs!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Sari la bara de unelte