POLIŢIA DE FRONTIERĂ – LA LIMITA SUPRAVIEŢUIRII

POLIŢIA DE FRONTIERĂ – LA LIMITA SUPRAVIEŢUIRII

Sau : Ceea ce nu te omoară – te întărește

 

Cu siguranță multora dintre noi ne place să urmărim emisiuni TV sau canale pe YouTube în care putem vedea modul în care oamenii încearcă să supraviețuiască în natură fără a utiliza descoperirile tehnicii din secolul XXI sau inventează scenarii în care în urma unor evenimente neprevăzute (naufragiu, prăbușirea unui avion, o simplă rătăcire în mijlocul naturii pe timpul unei drumeții) oamenii sunt nevoiți să-și folosească ingeniozitatea pentru a ajunge la civilizație. Ni se explică cum ne orientăm în teren, cum găsim apă, cum ne încropim un adăpost, cum trecem peste un rău, cum ne apărăm de animalele sălbatice, etc. Sunt foarte populare emisiunile lui Edward Michael GryllssupranumitBear ( urs) ,Primitive Technology, Primitive Survival, etc.Unii oameni urmăresc aceste emisiuni din simplu interes, alții pentru că sunt pasionați de natură . Personal urmăresc aceste emisiuni pentru a învăța.

Și tot urmărind aceste emisiuni am ajuns la concluzia că deja am ajuns să pot să îi învăț pe alții . Șiasta pentru că eu nu doar mă uit – eu pun în practică ceea ce văd în ele. Și nu pentru că sunt pasionat, ci pentru că sunt nevoit. Să nu credeți că m-am prăbușit cu vreun avion și nu, nu am naufragiat pe nici o insulă pustie – doar pentru că sunt polițist de frontieră la Tarna Mare. Și deja m-am perfecționat, credcă deja celebrul Bear Grylls ar putea lua lecții de la mine. Și nu numai de la mine ci de la mulți colegi de-ai mei . Cred că dacă ar trebui să filmeze un sezon la noi ar renunța definitiv la îndeletnicirea lui de supraviețuitor.

Cei mai mulți oameni când se gândesc la Poliția de Frontieră segândesc la o instituție de stat organizată. Una în care de regulă membrii ei poartă uniformă, una dotată cu ultimele născociri ale tehnicii pentru îndeplinirea specificului activității : autovehicule de teren și termoviziune , o rețea de piloni cu camere care supraveghează frontiera zi-noapte, ținută de protecție adecvată oricărui fenomen meteorologic și care ignoră orice minim din termometre.

La Tarna Mare nu este așa. SPF TARNA MARE este o enclavă în instituția Poliției de Frontieră Române în care timpul nu doar că s-a oprit dar a luat-o înapoi. Undeva spre secolul IXX – cu diferența că atunci grănicerul era măcar călare, acum nu are nici măcar condiții decente de mers pe jos. La Tarna Mare nu sunt montați piloni de supraveghere video, nu avem autospecială de termoviziune (am avut una dar a fost redistribuită). Am avut multe autovehicule de teren care au fost duse la alte sectoare pentru că noi nici așa nu le foloseam iar acuma ne uităm cu jind la cele câteva rămase. Motivul este veșnic același – lipsa de carburant. Bine că nu era lipsă de carburant la sectoarele la care au fost duse. Sau oare lipsa pilonilor de supraveghere , a termoviziunii și dificultățile din teren nu justificau suplimentarea cotei de carburant. Siguri că da, dar unii șefi s-au dovedit a fi buni manageri tocmai făcând economie de combustibil. Ciudată unitate de măsură a performanței în contracararea fenomenului infracțional transfrontalier. Ni se strângea un nod în gât când vedeam că mașini defecte de la alte sectoare erau înlocuite cu cele din parcul nostru auto iar cel care venea după ele spunea că noi oricum nu le foloseam. Pentru că noi și când ieșeam cu ele ne duceam cu mașinile spre locul de serviciu și le abandonam pentru 10 ore contrar procedurii sistem privind utilizarea autovehiculelor care interzice conducătorului auto să părăsească autovehiculul și să îl parcheze în locuri care pot amenința securitatea și integritatea autovehiculului. Lăsăm mașinile în pădure la marginea drumului forestier pe care se deplasează tractoare forestiere care trag în urma lor bușteni și copaci întregi cu crengi care pot să avarieze autovehiculul, pe drumuri de pământ înguste pe care trec utilaje agricole agabaritice sau pe marginea unor proprietăți privatespre nemulțumirea acestora. Practic nu le folosim în timpul misiunii.

Ce-i rămâne polițistului de frontieră de la Tarna Mare – celebrul mers pe jos care deși nu a fost inventat de noi cu siguranță a fost dus la perfecțiune de către noi. O patrulă, doi oameni care trebuie să își care după ei toate cele necesare pentru o zi întreagă. Site-urile cele mai accesate de către noi sunt cele meteo pentru că timpul probabil ne influențează foarte mult bagajul pe care trebuie să-l purtăm. Pentru că în gândirea șefilor noi doar „stăm în ploaie” nu muncim. Nu se gândește nimeni la faptul că refacerea după mersul pe jos nu se poate face stând în picioare . Iar temperatura solului și umezeala nu sunt adecvate pentru a sta așezați pe jos. Pentru a putea supraviețui perioada în care avem misiuni statice trebuie să purtăm o saltea izopren. Începând cu luna martie până în noiembrie în zona de responsabilitate abundă căpușele. Suntem experți în observarea lor, ne facem controlul îmbrăcămintei unul altuia de câte ori schimbăm locul de serviciu. Pentru a ne proteja întindem o prelată sub noi, cât mai mare, pe care o scuturăm cu grijă pentru a nu duce căpușele cu noi. Au fost destule cazuri în care colegii au fost mușcați decăpușe eu fiind unul dintre ei. De altfel au fost observate căpușe și pe bancheta autospecialelor, purtate de noi pe haine sau rucsac. Nelipsite sunt spiralele pentru țânțari de asemenea în aceeași perioadă. În caz că plouă ne acoperim cu folie de nylon pe care o avem în permanență asupra noastră pentru că vremea e schimbătoare. Frumoasă imagine facem instituției în fața oamenilor care se deplasează spre casă de pe terenurile agricole fugăriți de urgii și ne văd supraviețuind sub folii de nylon.

De servitul mesei în condiții decente nici nu poate fi vorba. Suntem nevoiți să purtăm mâncarea după noipe toată durata misiunii. Pe timpul caniculei ducem cu noi pastile cu gheață pentru a nu se altera mâncarea. Apa o purtăm înghețată pentru a nu o bea clocită. În zilele în care ni se asigură de către instituție (peste 35°C) o luăm de la sector după terminarea misiunii pentru că nu-i cine să ne-o aducă . Iarna mâncăm hrana sleită. Cu toții cunoaștem izvoarele de apă surse vitale pentru noi dar din păcate de calitate îndoielnică. Datorită imposibilității de a ne spală pe mâini,, folosirii surselor de apă necertificate sanitar și condițiilor insalubre de servire a mesei corelată cu lipsa accesului la toaletă, afecțiuni precum ulcerul gastric, infecția cu helicobacter pylori , colon iritabil și hemoroizi au devenit boli profesionale. Boli care sunt în strânsă legătură cu nivelul de civilizație al societății.

Suntem nevoiți să ne deplasăm pe teren accidentat, pe povârnișuri alunecoase , prin pădure chiar noaptea, fără sursă de lumină pentru a nu ne demasca. Aparatura de vedere pe timp de noapte nu sesizează denivelările din teren, riscul accidentării fiind major. În ultima perioadă a fost o furtună care a doborât în Tarna Mare sute de hectare de pădure, a fost doar un noroc că nu a fost surprinsă o patrulă de patrulă. Dar și așa în permanență în pădure cad crengi uscate, se rup copaci, nu de puține ori chiar pe itinerariile noastre de deplasare.

Avem de făcut verificarea mijloacelor de control în zone unde nu putem ajunge la mai puțin de 500m de frontieră. Tufele și mărăcinii de pe terenurile agricole nelucrate seîntrepătrund cu „jungla” din ce ar trebui să fie fâșia de protecție. E jenant din punctul de vedere al instituției să fim nevoiți să ne uităm pe SF-ul ucrainean pentru a vedea ce număr are, existând încă stâlpi vopsiți înainte de revoluție, la care nu a fost posibil accesul în ultimii 15 ani. Nudemult a fost însoțit de către o echipă din sector un olandez pentru a vedea starea fâșiei de protecție. Dacă ne-am lua după pantalonii lui plini de noroi până la curea și după cum suna apa în bocancii lui, nu vom adera la Spațiul Schengen în următorii 50 de ani. Maceta lui Bear Grylls ne-ar fi utilă în a răzbate în desișul de netrecut deși încercările unora dintre noi de a ne tăia drum prin lăstăriș, pădure și mărăcini au fost calificate de conducerea sectorului ca neglijență în serviciu.

Se planifică misiuni în zone inundate deși este cunoscută situația din teren. Suntem nevoiți să trecem canale de irigații peste copaci răsturnați șisă improvizăm poduri din crengi de copac sau aruncând bolovani în fața noastrăpentru a avea pe ce călca, nu puține fiind cazurile în care a trebuit să ne descălțăm și să ne ridicăm pantalonii din sus de genunchi pentru a răzbate. Și asta nu în mijlocul verii pentru a ne răcori ci toamna târziu sau primăvara devreme.

Și pentru că sunt situații în care plouă torențial pe toată perioada serviciului, fiind coborâți din „dubă” cu  insensibilitate suntem nevoiți să ne încropim adăposturi. Sunt foarte utile informațiile din videoclipurile cu subiect de supraviețuire însă am ajuns să punem da noi înșine lecții. Și nu numai pentru modul de înjghebare a acestora ci și a abilității de a le ascunde de ochii șefului de sector. Același șef care ar trebui să se preocupe de existența unor adăposturi amenajate.

Și așa ajungem să ne efectuăm misiunea împovărați cu un rucsac uriaș în care purtăm tot ce considerăm că ne poate fi necesar supraviețuirii unei zilede muncă. Unde mai poate fi vorba de a mai fugi după un posibil infractor? Apropo de rucsac : nu mică i-a fost mirarea unui coleg acum câteva zile când în incinta sectorului a observat că a adus cu el din misiune în rucsac un șarpe – nu mare ce-i drept, de vreo 30 cm. Oare ce reacție ar fi avut copiii lui .

Datorităfaptului că ținuta de protecție este neadecvată pentru supraviețuire timp de 10-11 ore sub cerul liber , suntem nevoiți să ne procurăm bocanci și haine din surse proprii. De altfel așa ne recomandă și conducerea instituției deoarece „luăm lunar bani de haine” – deși aceștia sunt pentru ținuta de serviciu nu cea de protecție care trebuie asigurată de către instituție. Acest fapt duce la un fel de neuniformitate, prea puțin importantă față de celelalte elemente pe care le purtăm după noi care ne fac să ne abatem substanțial de imaginea unui polițist de frontieră .

Și de parcă toate aceste vitregiri nu ar fi suficiente, polițistul  de frontieră de la Tarna Mare mai are o problemă : deși nu a refuzat niciodată munca suplimentară i se îngrădește dreptul de a-și lua orele de recuperare a acestora atunci când are nevoie pentru a-și rezolva problemele personale. Ba mai mult le sunt restrânse drepturile privind concediul de odihnă, deși își fac norma de lucru, deși se respectă principiul răspândirilor de maxim 30%.Șeful de sector decât să se ocupe cu munca în sine, se preocupă doar cu planificarea ei. Consideră probabil că poate dispune atât de timpul de lucru cât și de timpul liber al polițiștilor din subordine.

 

EHIPAMENTUL PENTRU 12 ORE DE MISIUNE A UNUI POLITIST DE FRONTIERA

PUNCTUL DE REFACERE TERMICA, FIZICA SI LOCUL DE SERVIT MASA A POLITISTILOR DE FRONTIERA

POTECA DE PATRULARE A POLITISTULUI DE FRONTIERA

My Video 22

CONDITIILE DE PATRULARE A POLITISTULUI DE FRONTIERA

 

SERVITUL MESEI IN POLITIA DE FRONTIERA

 

VA ASTEPTAM ALATURI DE NOI SA VA BUCURATI DE CONDITIILE DE MUNCA SI DE „SALARIILE MARI”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Sari la bara de unelte