Ilegalitățile GIM GIUREA, marca înregistrată la OSIM

Cel puțin aceasta este propunerea polițiștilor de la I.T.P.F. Timișoara, cei care încă nu s-au debarasat de acțiunile incisive, toxice și ilegale ale chestorului Giurea Gim Tiberiu, nimeni altul decât adjunctul I.G.P.F., cel care încă speră să îi tragă preșul de sub picioare actualului inspector general căruia dorește prin orice mijloace, să fie schimbat din funcție.
Când ne-am exprimat prin termenul “ilegalități”, ne-am referit la “faptele de vitejie” întreprinse de Gim Giurea în scurta vizită efectuată la Timișoara în perioada 22 -24 ianuarie când în mod normal ar fi trebuit să se preocupe de situația migrației ilegale despre care tot afirmă prin toate mediile că este “sub orice critică” însă în realitate acesta s-a prezentat la Timișoara pentru a dezbate repartiția salariilor de excelentă și să-l certe pe actualul inspector șef căruia i-a cerut socoteală legată de absența slujitorilor săi, de pe aceste liste. În fruntea priorităților sale s-a aflat comanda S.P.F. Deta, care nu era propusă la salariul de excelentă însă pe care a rezolvat-o pozitiv în urma unor presiuni (pe care noi le numim ilegale) asupra actualului inspector șef. Unul dintre cei doi aflati la carma SPF Deta, este nimeni altul decat adeptul Operatiunii “Summer” conceputa și gandită de chestorul Giurea, în ciuda faptului ca reprezintă chestiuni despre care ONG-uri precum UNHCR, afirmă că ar fi aproape rezolvate. Aceasta Operațiune nu este una tip Comando cum executa chestorul la granita de nord, este una ce se executa la granita de SUd-Vest si are ca principal scop, descălțarea si dezbrăcarea migrantilor (ca pe
timpul verii) depistati la frontiera si determinarea acestora sa se intoarca in Republica Serbia, fară să se țina cont ca acestia s-ar putea imbolnavi grav sau ar putea muri! Ba mai mult, hainele si încaltarile sunt arse fix in frontiera din dispozitia comenzii SPF Deta, dispozitie aparută în scris pe grupurile de lucru, whatsapp existente, la nivelul sectorului! Probabil o eventuala anchetă ar identifica acel “VA ORDON SA…”. Lumea se declară revoltată și dezamagită de profesionalismul sergentului devenit chestor, care încă apreciază că I.T.P.F. Timișoara este o societate comercială pe care acesta o patronează și o administrează după bunul său plac. Poate domnul ministru va dispune o verificare prin Corpul de Control, despre care susține că este unul de o înaltă clasă, altul decât cel compromis al ministrului Vela care a trântit un raport de 36 pagini cu constatări de natură disciplinară și penală marca Gim Giurea.
Într-o lume normală, asemenea personaj ar trebui să fie cel mult la pensie dacă nu în alte locuri reci unde să se conserve pentru a nu se strica și mai tare. În prezent, există agenți de poliție de frontieră care suferă, atât ei cât și familiile acestora, pentru că au respectat dispozițiile verbale neasumate ale lui Giurea Gim și astfel au tergiversat ancheta dintr-un amplu dosar de crimă organizată înregistrat la D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți, în care muncă titanică a unor procurori D.I.I.C.O.T. și polițiști din cadrul Biroului de Crimă Organizată Mehedinți, a fost distrusă ce acest chestor și acoliții săi. În acest moment acești agenți de poliție au fost puși la dispoziție ca urmare a schimbării calității lor în cadrul acestui dosar penal, devenind inculpați. Trebuie subliniat faptul că a existat un dosar la nivelul Biroului Control din cadrul I.T.P.F. Timișoara care a fost clasat printr-un “Punct de Vedere” al specialistului Popa Călin, fostul șef al S.C.T.F. din cadrul I.T.P.F. Timișoara, care pentru această vitejie a fost recompensat cu salariu de excelentă, numai bun pentru ieșirea la pensie începând cu luna ianuarie 2021. Pentru oamenii de rând ar cam fi o cusătură cu ață albă însă pentru Gim Giurea nu reprezintă decât una dintre modalitățile prin care își promovează ilegalitățile prin lucrători pretabili sau compromiși dornici de o suplimentare a veniturilor.
Domnule ministru Bode Lucian, luați act de informațiile existente în spațiu public, legate de chestorul Giurea Gim Tiberiu, controversatul personaj din cadrul I.G.P.F., nimeni altul decât cel care în acest moment se străduiește să abordeze și să convingă persoanele aflate în anturajul dumneavoastră sau foști subordonați de la Ministerul Transporturilor, pentru a vă determina să îl tolerați în continuare sau să îl promovați. Dacă într-adevăr doriți îmbunătățirea condițiilor de muncă, implementarea corectitudinii și creșterea performanței din M.A.I., vă propunem să includeți pe lista dumneavoastră de priorități, verificarea acestui polițist de frontieră ajuns peste noapte chestor, despre care sindicatul nostru a obținut foarte multe informații legate de ilegalitățile marca Gim Giurea Tiberiu, însă care au fost mușamalizate în urma unor presiuni politice.
Situația colegilor noștri de la I.T.P.F. Timișoara puși la dispoziție din cauza dispozițiilor verbale neasumate ale lui Gim Giurea, va rămâne în atenția noastră și vom expune în spațiul public toate informațiile care pot conduce la aflarea adevărului și la sprijinirea procurorilor/polițiștilor care efectuează cercetări în dosarul D.I.I.C.O.T. .
Vom reveni cu amănunte….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Sari la bara de unelte