Comunicat

 

La solicitarea conducerii SNPF, în data de 10.01.2018 a avut loc la sediul IGPF o şedinţă de dialog social la care au participat:

  • din partea IGPF – Inspector General, chestor general de poliţie Buda Ioan şi Şeful  DMO(Direcţia Management Operaţional) chestor Târsănoagă Ionel;
  • din partea SNPF – Diugu Adrian – preşedinte, Zlate Florin – vicepreşedinte, Radu Dan – preşedinte al BT SNPF Botoşani, Morozan-Barbu Marius-Cristian –  vicepreşedinte al BT SNPF Iaşi.

Întâlnirea a debutat cu mesajul domnului Inspector General care a salutat înfiinţarea noului sindicat, a subliniat importanţa apariţiei acestuia pentru promovarea şi apărarea intereselor poliţiştilor de frontieră, deoarece munca poliţiştilor de frontieră are particularităţile ei, trebuind promovată, îmbunătăţită şi protejată.

În cadrul întâlnirii s-au ridicat şi discutat următoarele probleme:

  1. Creşterea nivelului funcţiei pentru agenţii din operativ, încadrarea pe funcţii de agent I având în vedere munca în condiţii grele, pericolele la care se expun poliţiştii de fronieră, solicitarea fizică şi psihică în desfăşurarea misiunilor.

Răspunsul domnului Inspector General a fost că numărul de funcţii se actualizează prin buget şi va fi un demers destul de greu de realizat, dar nu imposibil.

  1. Întocmirea unor instrucţiuni SSM (securitate şi sănătate în muncă) pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea la frontiera verde, în care să se prevadă măsuri concrete de protecţie a personalului. S-a discutat despre faptul că există  misiuni în care personalul îşi desfăşoară întreaga activitate în aer liber la temperaturi scăzute/crescute, fără a avea acces la minime condiţii de igiena şi servitul mesei ceea ce afectează atât starea fizică şi psihică, sănătatea,  respectul de sine al poliţiştilor şi imaginea Poliţiei de Frontieră. A fost prezentată soluţia ca pentru orice interval de timp petrecut în aer liber în condiţii grele să se acorde o perioadă proporţională în locuri amenajate sau în auto pentru refacere termică, fizică şi pentru servitul mesei materializate prin echipe de intevenţie, posturi de observare, patrule cercetare auto etc.).

Răspunsul domnului Inspector General a fost că este surprins că încă se execută misiuni/ servicii în totalitate pe jos, în condiţii de frig/caniculă fără să alterneze perioadele de refacere termică. Totodată a promis elaborarea unor instucţiuni SSM la nivel central şi întocmirea unor instrucţiuni particulare pentru fiecare linie de muncă în funcţie de specific, inclusiv pentru cei de la frontiera verde.

  1. S-a adus în discuţie problema autospecialelor şi aparaturii din dotare de la unele SPF-uri care în marea lor majoritate sunt defecte şi neutilizabile. S-a dat exemplul SPF Iaşi.

Domnul Inspector General a promis că face demersuri intense pentru găsirea soluţiilor bugetare pentru repararea autospecialelor şi aparaturii. De asemeni a promis că va identifica toate autospecialele disponibile de la fiecare structură IGPF/ITPF/SPF şi le va reloca spre operativ.

  1. S-a adus în discuţie şi atitudinea neprofesionistă,  denigratoare a unor şefi care  interpretează legi, concepţii, ordine, dispoziţii în mod  abuziv, fără a ţine cont de problemele şi greutăţile apărute atât în muncă, dar şi în viaţa personală a poliţiştilor de frontieră.

Răspunsul domnului Inspector General a fost că nu poate întocmi “un manual pentru omenie, compasiune, înţelegere şi rezolvare prin dialog a problemelor subordonaţilor”. La nivelul  sectoarelor Poliţiei de Frontieră, PTF-urilor, şefii ar trebui să fie atenţi la nevoile personalului, să existe o comunicare deschisă.

  1. A fost atinsă şi problema rotirii personalului în cadrul turelor de serviciu o data la 6 luni şi problemele care apar în aplicarea acestei măsuri (concedii replanificate, apariţia unor probleme familiale si dezechilibre in interiorul turelor de serviciu). Raspunsul a fost ca se va analiza problema si probabil se va renunţa la această măsură.

Menţionăm ca toate aceste subiecte au fost exemplificate cu situaţii punctuale pentru o mai bună percepere şi soluţionare.

În încheiere Inspectorul General şi-a manifestat deschiderea pentru dialog şi ne-a solicitat ca in mod permanent sa fie ținut la curent şi cu alte probleme (sincope) apărute în munca poliţiştilor de frontieră.

În data de 15.01.2018 a avut loc la nivelul ITPF Iaşi şedinţa de dialog social cu factorii de conducere a ITPF Iași condusa de catre șeful ITPF Iaşi domnul comisar-sef de politie dr. Cîrcu Constantin si o delegatie a organizatiei noastra.

În urma discutiilor cu acestia s-a remarcat o deschidere reală spre dialog, promiţând emiterea unor dispoziţii pentru cele solicitate ce vin în sprijinul politistilor de frontieră ce iși desfașoară activitatea in conditii vitrege.

A fost obţinuta promisiunea Şefului ITPF pentru a asigura condiţii umane pentru servitul mesei, în locuri amenajate, cu acces la grup sanitar, precum şi organizarea serviciului astfel încât misiunile pe jos să alterneze cu perioade de refacere în locuri încălzite. S-a obţinut susţinere şi pentru asigurarea cu apă potabilă prin grija coordonatorilor turelor de serviciu.

Totodată, acțiunea de protest  anunțată pentru data de 19.01.2018 a fost amânată până la o data ulterioară, iar dacă cele ce au fost promise nu se vor concretiza așa cum au fost dezbatute în ședințele de dialog social, aceasta se va reprograma.

 

Biroul Executiv Central

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Sari la bara de unelte