Abuzuri pe bandă rulantă la ITPF Timişoara

Problema delegărilor din cadrul ITPF Timişoara a fost discutată de mai multe ori cu conducerea ITPF. Totuşi nu se face nimic pentru remedierea situaţiilor semnalate. Cei delegaţi de la alte structuri sunt ţinuţi numai izolaţi, în stradă, ori cu elevi, jandarmi, sau poliţişti naţionali. Deşi s-a discutat aspectul de mai multe ori, conducerea nu doreşte să rezolve situaţia. Sunt nişte “dedesubturi’ pe care le bănuim(cu acurateţe) şi le vom face publice în cazul în care nu se remediază.  În cazul celor delegaţi există şi probleme logistice şi organizatorice care nu mai încap în agenda conducerii ITPF. Colegii delegaţi de la Moraviţa sunt cazaţi la 50 km depărtare, se deplasează cu autospecialele instituţiei, dar nu sunt pontaţi pentru această deplasare. Sau, sunt colegi care pe timpul delegării se deplasează de la un sector la altul şi la fel nu sunt pontaţi. Indemnizaţia de cazare nu se plăteşte, făcându-se interpretări legislative abuzive. În timp ce colegii delegaţi sunt cazaţi în condiţii improprii la 50 km depărtare, cei piloşi, delegaţi de la aparatul central, din IGPF sau MAI, primesc drepturile cuvenite în cazul delegărilor. Doar “amărâţii” care trag şi muncesc în cele mai grele condiţii nu îşi primesc drepturile. Nu mai spunem că nu se respectă absolut deloc procedura de delegare, iar dispoziţiile emise sunt ilegale.

Mai mult decat atat, atragem atentia asupra faptului ca cei delegati sunt tinuti departe de linia de frontiera si executa misiuni numai la strada. Ne intrebam atunci, care sunt scopurile si interesele pentru care nu sunt rotiti in misiune la fel ca si ceilalti, ce se incearca prin tinerea acestora departe de linia de frontiera?

Aşa s-a ajuns la ITPF Timişoara. Legislaţia este opţională şi interpretată în funcţie de înălţimea eşalonului. În următoarea perioadă SNPF va ataca în instanţă toate dispoziţiile ilegale. Concomitent vom organiza şi proteste în faţa ITPF Timişoara, pentru ca drepturile colegilor noştri să fie respectate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Sari la bara de unelte