ŞEFU…ŞI LAŞITATEA

Ca orice sindicat responsabil SNPF a cerut şedinţă de dialog social pentru a prezenta şefului ITPF Iaşi şi pentru a auzi de la acesta măsuri concrete de rezolvare a tuturor lucrurilor sesizate. În schimb şeful de ITPF a ales să dea bir cu fugiţii şi să delege responsabilitatea dialogului către o persoană care nu are atribuţii şi competenţa de a răspunde acestor întrebări. Pe lista revendicărilor noastre erau teme cu adevărat tăioase, legate de corupţie şi de măsurile care trebuie luate la nivel managerial de eliminare a acestora. SNPF a adus la cunoştinţa şefului ITPF foarte multe sesizări cu privire la acest fenomen. Probabil mulţi ar spune că nu sindicatul are treabă cu acest aspect. Marea noastră provocare vine atunci când suntem înştiinţaţi de aceste aspecte de către membri de sindicat şi nu numai dar mai mult de atât devine o problemă principal sindicală cand aceşti oameni ajung să fie hărţuiţi, ameninţaţi, extrem de bine controlaţi(cred că majoritatea dintre noi ştim cum se procedează). Acest sindicat se bucură de foarte mare încredere a membrilor săi şi din acest motiv aceste sesizări ajung la sindicat. Astfel devine o problemă importantă sindicală. Noi trebuie să ne apărăm membrii şi să apăram şi imaginea noastră profesională. Noi aşteptăm de la şeful ITPF să fie cerebral, cu capul pe umeri şi să fie permanent deschis dialogului, indiferent de problemele apărute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Sari la bara de unelte