MOGULII POLIŢEI DE FRONTIERÃ

          Poliţa de frontieră are mogulii ei. Personaje care stau în funcţii de decenii indiferent de cât de incompetenţi sau corupţi sunt. Pare-se că fără aceşti moguli această instituţie nu poate funcţiona. Ai senzaţia că fără ei se prabuşeşte tot sistemul. Niciunul nu păţeste nimic indiferent de cât de incompetent sau corupt este. Are funcţia garantată pe viaţă. S-a ajuns ca aceşti moguli să fie apreciaţi după vechimea în sistem, după cât de bine se “descurcă”(ştiţi cu toţii la ce) sau după marimea “pilei” pe care o are. Aşa se face că în mai 2018 a fost prins la malul râului Prut, de către nişte colegi, agenţi vigilenţi, un autotren(T.I.R.) în care se încârcau cu sârg ţigări de contrabandă din Republica Moldova. Toate bune şi frumoase. Realizare bună de frontieră. Numai că noi cei care suntem păstoriţi de aceşti super manageri am aşteptat şi urmarea. Dar se pare că turnarea sezonului final al serialului comico-dramatic “Contrabanda la frontiera de est” s-a transformat în altă producţie, atât pentru marele public cât şi pentru noi, micii actori : “Indiferent ce fac sau nu fac ca şef nu am ce să păţescă”. Din păcate asta este realitatea. Odată ajunsi în funcţii înalte nu mai pot fi atinşi. Sunt protejaţi ori de frica superiorilor lor de a nu fi daţi în judecată sau de a-şi pierde funcţiile, ori de alţi membrii ai reţelei(moguli politici, moguli financiari şi alte tipuri de moguli). Cert este că vor ieşi la pensie bine mersi, cu averi considerabile şi grade militare numai bune de purtat la ceremonii. În rest tăcere şi toate bune. Cei tineri încep şi ei să aspire la statutul de mogul, le place perspectiva, şi continuă tradiţia de a săruta mâna “tutankamonului”, poate, poate au şi ei o şansă să intre în rândul celor mari, să prindă şi ei ceva de ros. Şi astfel sistemul e perfect închis. Cel Mare este fericit, are impresia că manageriază bine. Cei care nu se adaptează sistemului rămân doar naivi cinstiţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Sari la bara de unelte